Adulmecând tăcerea

M-au obosit străzile, terasele gemând de lume, Facebook-ul plin de poze cu sâni plini și coapse frumoase, dezbaterile, postările, like-urile, tacâmurile cu mâncare și plânsul repetat, ori de câte ori lumea mi se apropie de piele și vrea să-mi rupă-n fâșii tăcerea.

De aceea, m-am oprit. Acum câțiva ani, scriam pe un alt blog, Samewhiteblue. Aveam prieteni acolo și mă simțeam acasă. Nici eu nu mai știu de ce am renunțat. Cert este că, într-o zi, a început să mă doară și mai mult ceva din mine și nu am știut încotro să merg. Într-o zi, nu m-am mai simțit eu în niciun loc aproape. Doar scrisul m-a primit așa… haotică.

M-am săturat de știri, de dezbateri politice, de pagini de învățat și podele șterse. Îmi pare că nimic nu mai are rost uneori. Mai pot visa doar când scriu, iar când mă uit la pozele cu mine, adesea râzând, mă întreb: Oare cine este fata aceea blondă cu nas prea acvilin? Eu?

 

Advertisements

4 thoughts on “Adulmecând tăcerea

    1. Este așa de complicat… credem că suntem ceea ce vrem noi, dar, în fond, rămânem ce suntem, cu o multitudine de ,,pete” date de ceea ce am vrea să fim, vise și iluzii țesute. Uneori, pojghița aceea a lui ,,a crede” crapă și rămânem goi și poate ne speriem…
      Nici nu mai știu…
      🙂

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s