,,Despacito”, ,,tembelizorul” și ce se mai poate

Mi-a plăcut întotdeauna cum scrie Pleșu, poate și pentru că, atunci când vorbește despre urâțeniile lumii în care trăim (și care au fost pesemne și-n alte timpuri, sub alte forme) se folosește de diverse eufemisme. Probabil, pentru un om de o asemenea anvergură este un travaliu să  se uite în jur și să vadă atât de multă decadență, măcinând precum o molimă mai cu seamă tinerii. Astfel, mi-a plăcut ce a scris într-un articol despre mult apreciata și insipida melodie ,,Despacito”.

Nu înțeleg mai nimic din muzica vehiculată peste tot a zilelor noastre, sclipicioasă, golită de orice înțeles, înțepenită în vandabil și erotic (poate prea puțin spus). Trecând într-o seară prin Centrul Vechi al capitalei, mi s-a făcut rău. M-am holbat înfiorător de rușinos la toate fetele acelea atât de dezvelite, atât de pornite să epateze, să atragă, să incite/excite și mi-am spus că eu, deși am 24 de ani, mă simt ca o bătrânică de 80, care ar vrea să strige: Maică, dă și tu mai încet muzica aia că-mi plesnește capul! Și acoperă-ți, maică, măcar un pic , dosul, căci ești frumoasă și-i păcat de tine. (Probabil că din cauza aceasta nici nu am avut vreodată prieteni de vârstă apropiată).

Cine este vinovat? Cine nu este? Peste tot se vând lucrurile frumoase, somptuoase și goale. Facebook arată vara precum o revistă Playboy, iar pozele în chiloți și sutien, pardon, costum de baie, sunt un must al verii. Există, firește,  o sumedenie de nuanțe  și extreme de care trebuie să ne ferim. Să nu fim precum cei care-și iau opiniile în brațe și nu mai vor să vadă nici în stânga, în dreapta, înainte sau înapoi. Există și părți bune ale muzicii actuale. Ale televiziunii. Ale comunicării puternic digitalizate. Așa cum există și o sumedenie de părți rele. Poate cea mai rea dintre toate este faptul că tinerii care înfulecă doar produse mediatice, culturale, de care mai sunt, de acest fel, în opinia mea, deplorabile ca forță de sugestie a frumosului (ca să nu vorbim de înfăptuirea lui), ajung să trăiască într-o lume într-un continuu declin, pe care-l văd precum vârful lancei evoluției, democrației, libertăților de orice fel. Cugetul nu este o foaie albă, deasupra căruia se apleacă uneori o briză curată. Este ca un preș de care-ți ștergi picioarele murdare, dacă nu ai puterea (dată și de existența unei inteligențe minimale – dacă acceptăm acest concept răutăcios) să distingi utilul de dăunător, neghina de grâu.

Când abia știa să scrii corect în propria-ți limbă, dar fredonezi ,,Despacito” și-ți pare că fundurile acelea dezgolite sunt cool, este o problemă. Pe care o sesizează alții, nu cei în cauză și, uite așa, ne mai rostogolim puțin în glod. Discuția este una lungă și spinoasă, căci oricine poate găsi câte un așa-zis contrargument. Mi s-ar putea imputa, de exemplu, faptul că susțin ca toată lumea să fie înnebunită după Mozart. Greșit. Nu toată lumea poate rezona cu muzica clasică, așa cum nu putem fi toți intelectuali. Putem însă, măcar să cultivăm în tinerii noștri un simț estetic, spre a nu-i mai lăsa să orbecăie într-o lume care le pare atât de colorată, deși, în realitate, este putredă.

Visele pe care ți le croiește lumea sunt nu doar ademenitoare, ci și cvasi-posibile, dacă ne gândim că îți trebuie casă, mașină, bani de aruncat etc. Toate acestea pentru viața omului sunt aidoma prafului care se depune pe lucruri. Cred că, odată cu trecerea vremii, omul începe să caute sensuri pe care să-și aștearnă existența, măcinat de neajunsuri felurite, de dureri care nu se opresc niciodată și de dorințe pe care poate nu știe să le exprime sau să le caute, dar îi zădărnicesc pașii. Omul, așa cum este, indiferent de pregătirea lui intelectuală, este, în primul rând, un viețuitor emoțional. Simte iubire, ură, mânie, dispreț, fericire, fie că are o sapă-m mâini, fie că ține cuvântări și-și așază cravata. Firește, fiecare le simte, înțelege și folosește-n felul său. Cultura/educația reprezintă un fel de ameliorare a omului, concept preluat de la Nietzsche (nici nu mai știu din care scriere). O ameliorare în sensul bun. Nițică educație te cizelează, îți deschide ochii și-ți mai dă și un șut în dos dacă e nevoie. Îți mai astupă din porniri și te îndepărtează considerabil de individul care bea bere, râgâie, își plesnește femeia peste dos și, dacă merge la o petrecere, nu se poate distra dacă nu cântă și salam.

Un pic de îndepărtare de ,,ofertele” precum ,,Despacito” este o vindecare. Înveți poate să deschizi o carte, să mergi la teatru (Teatrul nu e doar clădirea aceea somptuoasă din mijlocul orașului), să vezi că viața nu se reduce doar la ditamai vila (în care vor trăi păsările eventual, când vei avea 80 de ani și nu o să te poți urni până la etajul trei, în cea de-a 20-a cameră) și maldărul de bani.   Din nou, nedorind să jignesc pe nimeni, nu afirm că toți cei care ascultă ,,Despacito” sunt proști. Să fim sănătoși, căci prostie avem cu toții, mai multă ori mai puțină. Spun, sau cel puțin încerc, că societatea se clădește pe lucruri lipsite de valoare, pe kitsch și mizerie.

Citind ,,Retorica” lui Aristotel, m-am întristat teribil. În Cartea I, Artistotel vorbește despre elogiere, blam, despre util sau dăunător. Raportat la valorile în care credea el și la rahaturile care trec astăzi drept necesare, lumea noastră e într-o groapă pe care o săpăm cu și mai multă râvnă.

Am crescut la țară. Liceul l-am făcut într-un orășel mic. Apoi, am finalizat studiile de licență și master. Pe Facebook, am printre prietenii virtuali și unii dintre colegii din clasele V-VIII. Unii nu știu să scrie corect. Firește, au mașini scumpe, iar eu de abia îmi pot permite lucrurile necesare. Firește, în ochii celorlalți aceștia trec drept niște tineri cu viitor, în vreme ce eu sunt tocilara care, îhhh, cum îmi spunea cineva, stau numai prin școli (exprimare metaforică pesemne) și cam atât.  Atitudinea aceasta spune atât de multe despre societatea în care ne ducem zilele.

Nu port pizmă nimănui. Nu simt invidie pentru bunăstarea celorlalți. Nu aș schimba pentru nimic tot ce am adunat în acești ani, în acord cu puterile mele. Poate nu pot epata cu haine scumpe (le iau pe cele mai ieftine), nu pot impresiona nici prin succesul meu răsunător, nici n-am chei de învârtit (nici de la mașină, nici de la casă etc.). Singurele mele avuții sunt cartea mea Teatru în stomac, câteva cărți despre teatru și aptitudinile diverse în comunicare. Nu pot să mă integrez la vreo petrecere, nici nu înțeleg cum simt și ce simt tinerii. Nu-mi pot undui șoldurile, nu-mi pot ridica sânii-n cupe și nici nu pot privi cu diverse subînțelesuri. Știu să sorb câte o gură de absint uneori, să fumez câte o jumătate de țigară în vreme ce citesc, dansez singură, ori scriu. Lămuririle acestea plicticoase le scriu mai mult pentru mine, poate pentru că încă mai sunt șocată după ce ieri, o puștoaică de vreo 15 ani mi-a spus să-mi pun piercieng, căci lumea a evoluat și eu am cam rămas în urmă.

Sunt atât de în urmă. Fir-ar. Știu să discut numai chestiuni neinteresante ce țin de filosofie, teatru, film, scriitori și habar nu am ce naiba e cu acea culoare fucsia (sper că am reținut corect denumirea). 😀

Și pentru că tot vorbeam sau, cel puțin,  intenționam să vorbesc despre muzică, îmi place tulburător de mult o melodie aparținând lui Wim Mertens, Iris.

 

 

Advertisements

3 thoughts on “,,Despacito”, ,,tembelizorul” și ce se mai poate

    1. Poate pentru că gândesc aşa şi poate pentru că sunt străină de toată lumea, am ajuns un Salcâm plâns. Înflorit, dar plâns. Mi-am acceptat din adolescență firea şi de atunci lupt să învăț cât mai mult, să scriu şi să fac ceva bun. Restul lucrurilor mi se par trecătoare.
      Îți mulțumesc întreg că treci pe la mine. Sunt un Salcâm plâns care zâmbeşte!

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s