Pelicula verde

În copilăria-mi crudă, care încă nu-și aruncase urmele pântecelui care o croise, când încă nu învățasem să citesc, unul dintre momentele duioase, poate singurele, era reprezentat de clipele când Tata mă ținea în brațe și vedeam împreună filme românești. Televizorul robust, alb-negru, odihnindu-se pe masa imensă era precum un cordon ombilical care lega mintea mea verde de o lume străină. La 20 de ani, după câțiva ani de rătăcire abruptă, am redescoperit cinematografia și mi-a fost ibovnică devotată în mersul hulpav de-a lungul existenței.

Mică fiind, nu-i spuneam Tatei să aprindă televizorul, ci ,,Tata, aprinde filmul”. După ce Tata m-a strunit și m-a ajutat să deosebesc literele și să citesc, învățându-mă semnificațiile cuvintelor, eu am continuat să spun greșit ,,Aprinde filmul”. Amintirea aceasta cu Tata și altele imaginate mi-au rămas în inima mugind de dor de el. Tata mi-a fost luat înainte de a-l iubi așa cum se cuvine, iar iertarea a venit prea târziu. Oamenii nu trebuie să plece în moarte pentru a-i pierde. Dar cu toate pierderile pe care viața ni le aduce și pe care le regretăm ori ajungem să le iubim, eu am învățat să iubesc așteptând ceea ce nu sosește niciodată…

Pe Tata l-am înțeles foarte târziu. Când mi-a mai crescut inima. Și când Salcâmii din fața casei au fost tăiați. Fără să știe, m-a învățat una dintre cele mai dure lecții ale firii, durerea pierderii a ceea ce crezi că este etern. Mai nimic din ce e croit de inima și mintea omului nu durează la nesfârșit.

La 20 de ani, l-am văzut altfel pe Tata. Toată renegarea și dorința de a uita s-au prăbușit la 20 de ani. Și am început să-l imit. Dacă Tata fumase cândva, încrâncenat, făceam asta și eu în fiece seară, în fața geamului de la bucătărie, care dădea spre un deal. Fumam un pachet de țigări pe noapte și, uneori, adeseori, dădeam pe gât un absint dureros de puternic, care-mi ardea stomacul gol. Dacă Tata avusese părul lung, eu care până atunci îl tundeam aproape de zero, refuzam să-l mai tai. Îl făceam bucle și încercam să mi-l imaginez pe Tata stând în fața Mamei cu părul lui dens, îndrugându-i cuvinte drăgăstoase. Și dacă Tata fusese mereu un om singur, izolarea a devenit modul meu de a trăi. În câteva luni, m-am îndepărtat de toată lumea. Rămăsese totul gol în jur. Erau doar foile goale și cele câteva amintiri pe care le îngropasem atât de bine, încât, aproape niciodată, nu știam dacă totul se întâmplase cândva aievea, ori era rodul imaginației mele bolnăvicioase.

Tata privea adeseori filme istorice. Incursiunea mea în lumea cinematografiei, a început cu Trier, Spielberg, Hitchcock și Tarkovski. Am înfulecat uneori și două-trei filme pe noapte, în perioada mea de demență a insomniei de care sufeream. De la Trier am învățat multe lucruri despre răbdare, de la Spielberg despre imaginea tablou (și invers). Hitchcock m-a fascinat pentru curajul lui, eleganța și căutarea peliculei perfecte. Tarkovski m-a sfârtecat și schimbat pentru totdeauna. Ei au fost primii filosofi (cei ai imaginii) de care m-am ciocnit și care (sunt sigură) mi-au îmbunătățit scrisul. Am fost mai apoi un chirurg cu scrisul meu, un demon nesătul în căutarea unui subiect și a unei forme perfecte.

Așa cum mi se întâmplă de obicei, din mintea mea haos, zbughesc la suprafață doar frânturi și senzații din tot ceea ce m-a atins. Dar tot ce am putut iubi eu pe tărâmul cinematografiei a mirosit, întotdeauna, a absint. Dincolo de iubirea mea pentru parfumul de Salcâm, am adorat chiar și pelinul pe care îl smulgeam când eram mică. Îl smulgeam cu mâinile goale și îmi frecam fața de el. Apoi, pelinul l-am găsit în sticla de absint și într-o perioadă era destul să mă uit la sticla neîncepută pentru a intra într-o soi de stare trebuincioasă scrisului.

Nu știu dacă mă pot decide asupra unui anume film, dar, totuși, cred că preferatul rămâne ,,Stalker”. Toată măcinarea ființei e în pelicula aceasta. Dorința de evadare. Zeul care coboară în iarbă și râde când gâzele roiesc deasupra măruntaielor sale. Uitarea care învăluie hoitul încă frumos. Suflarea de vrajă care curge pe genunchii obosiți de visare. Renunțarea. Renunțarea… de a mai salva lumea.

Filmul trebuie să fie o creație. O bucată de viață sau moarte. Îmi sunt indiferente toate chestiile călduțe, puternic promovate ori premiate, lipsite de chintesență ori trăire abruptă. Așa cum îmi sunt indiferente și capetele care se raportează la unele filme bune cu o indiferență/ignoranță fără margini.

Cum, în ciuda aparenței și a liniștii mele publice, totul trebuie să fie până la paroxism, astfel și filmul trebuie să spargă pojghița aparenței. Și să miroase a absint. Să mă amețească mai zdravăn decât multe înghițituri.

P.S. Deocamdată, am o variantă mai ieftină a unui parfum ce valorifică esențele pelinului. Dar, într-o zi, voi încerca Absinth Nasomatto. Îmi trebuie doar puțin pe gâtul subțire, șiroind pe pieptul crud, și pe încheieturi. La final, dincolo de toate rândurile scrise, apreciate mai mult ori mai puțin, viața mea va fi o peliculă verde, încețoșată și încâlcită, din care se va înțelege mereu câte ceva. Adevărul îmi va rămâne mie. Și voi muri cu el sub un Salcâm înflorit. Se va auzi Mertens în vreme ce carnea-mi va arde și vor cânta cocori. Îmi place să închid ochii și să-mi văd viața un șir întreg de cadre, ca niște mărgele răsunând pe o piatră uscată. Totul va fi verde. Atât de verde. Ca și cum aș fi nefiind.

Textul este scris în cadrul Clubului Condeielor Parfumate, înființat de Mirela Pete.

Advertisements

11 thoughts on “Pelicula verde

Add yours

  1. Salcimul ca laitmotiv, ca o ancora aruncata intr-o realitate a amintirilor si dublat de pelinul cel verde…. Pigmentul si aspreala scrierii vine, ca de fiecare data, brut dar fara brutalitate, dezvaluind un copil in plina transformare a tot si toate. Si ma bucur sa intrevad verdele vietii iesind dintre griurile unei realitati care loveste naucitor.

    Like

    1. Cumva, am învățat încetişor şi greu, să pun griul în scris şi să caut verdele. Am crescut puțin, am cunoscut şi binele, şi bucuria, şi iubirea, deşi sunt dureri care nu (mai) trec. Uneori îmi pun tâmpla pe inimă, scriu puțin, şi deşi e greu să fiu, sunt. Sunt. Vă pup cu drag!

      Like

  2. Amintirile tale seamana cu un film, poate unul pe care-l vei face tu insati candva…!
    Nu ma mir nicio miime de secunda ca avem suficiente preferinte comune si in materie de film. De la Tarkovski incoace am gandit atfel, nu ca m-ar fi marcat, asta nu se intampla niciodata, dar, asa cum foarte frumos spui, m-a schimbat. Cu precadere Rubliov. Lars von Trier si al sau Dogville, obsedantul Hitchcock, mari, geniali. Sper sa ajungi si in inima lui Fellini, sau poate ai fost si nu l-ai indragit… Profunzimea lui e mai demonstrativa, dar creativitatea sa fara margini, spirit latin. E prea mult de urmarit, sunt atatia, inclusiv actuali, buni, isteti, creativi si profunzi. Tineri.
    Fata verde cu parul salcam, Absinth Nasomatto cred ca e unul din cele mai verzi, aspre, lemnoase si teroase parfumuri create vreodata. Iti doresc sa-l ai si sa te bucuri de el! Salcamul e dulce si mieros, langa asprul Absinth Nasomatto face casa buna. Imbratisari!

    Like

    1. Sunt, într-adevăr, multe, multe lucruri frumoase de văzut şi trăit şi nu întotdeauna avem timp fizic şi putere. Nădăjduiesc însă să pot să mă eliberez într-o zi de multe lucruri şi să mă pot ocupa doar de scris. Îmbrățişări cu drag şi bucurie!

      Like

  3. Cred ca amintirile din copilarie sunt cele mai valoroase bagaje pe care le purtam cu noi toata viata!
    Recunosc ca Absinth Nasomatto este … necunoscut pentru mine! Citesc despre el ca este un parfum pentru “el si ea” care are note verzi, vetiver si absinth (artemisia absinthium).
    Poate ca spun si eu ca si tine … poate ca intr-o zi … 😀
    Toate cele bune, Simona! 🙂

    Liked by 1 person

    1. Da, amintirile copilăriei ne urmăresc mereu şi au şi o anume încărcătură/utilitate psihologică. Întotdeauna m-a fascinat cum multe din cele duse de copil, afectează omul nou care ar trebui să se nască, adultul. Toate cele bune, însorite şi parfumate, Ella!

      Like

  4. “Aprinde filmul” mi se pare atat de copilaros-serios, mi se pare a fi butonul magic care te duce spre fantastica lume a filmului pentru ca filmul, in viziunea mea, este materializarea imaginilor din mintea noastra…iubesc filmul! 🙂
    “Calauza” a fost singurul film al Tarkovski pe care l-am vazut, nu am mai vrut sa vad altul.
    L-am vazut o singura data, eram foarte tanara, cred ca aveam 18 sau 19 ani…m-a apasat teribil acea aparenta alunecare intre vis si realitate ramanand cu senzatia ca nu stiu ce poate fi mai dureros: visul tangibil sau realitatea…
    Am auzit despre Nasomatto ca despre un brand nonconformist, sunt parfumuri de profunzime
    Mi-ar placea sa le incerc dar nu ma vad purtand asa ceva, pe tine in schimb, da! 🙂

    Like

    1. Când mi-e dor tare de Tata (mereu mi-e), spun şi acum ,,Aprinde filmul”. Cred că tu eşti duioasă, feminină şi cauți liniştea, bucuria, iar eu iau bubele şi le scurg până la sânge. Te invidiez frumos pentru felul în care te raportezi la lucruri şi îți apreciez încântarea pentru anumite locuri. 😊

      Like

  5. Ai un dar – har de a scrie tare impresionant si vizual.
    Nu stiu i filmul dar ideea de renuntare mi se pare tare dureroasa, indiferent la ce se refera, cu atat mai mult cand e vorba de lucruri grave.
    Nici parfumul nu il cunosc, dar nici nu cred ca ar putea fi posibil sa le stim pe toate. Dar ne putem imagina
    si este chiar interesant acest exercitiu.
    Multumesc pentru amintirea impartasita!
    Zile senine sa ai!

    Liked by 1 person

  6. Superb ai descris totul. Cred că din tot ce ai dezvăluit aici am mai descoperit o parte a Simonei-Salcâm. Din toate acestea și încă multe altele se trage forța scriiturii și a personajelor tale. Să-ți fie săptămâna plină de verde crud și parfum de salcâm, putere și împlinite! 😊

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: