Eminescu și bacul

Din păcate, în școală Eminescu este asociat cu un sentiment de silă și răsare la finalul clasei a XII – a, în ,,nenorocitul bac”, marele examen care decide soarta ,,intelectuală” a multor tineri cu probleme de analfabetism funcțional. Eminescu este legat și de critica literară insipidă care se mai poate face în societatea actuală. Tânărului contemporan îi este lesne de înțeles că o Cătălina nu se poate iubi cu un Luceafăr, iubirea nu-i prin păduri de cristal și cu ființe mistice, ci se întâmplă răzleț și carnal pe site-uri de socializare/dating (puneți câteva eufemisme aici). Angoasa, durerea, visul, reveria, sacrul, zborul sunt atât de îndepărtate de îndeletnicirile tânărului cuprinse de un profan stricat, încât Eminescu îi pare desuet și inutil. Nu prea îl putem învinui. El învață de timpuriu că-n dragoste și-n vise sunt niște ape călduțe care nu-ți aduc niciun beneficiu, iar poezia eminesciană seamănă cu o haină veche plină de molii. Toate acele metafore, epitete, personificări, sunt niște relicve puțind, căci ,,cnf, ncsf” este un limbaj destul care poate exprima atâtea. Tinerii le pot da de furcă lingviștilor cu puterea lor de a trece atât de repede de la literal la metaforic.

Eminescu

Actualiatea nu are nevoie de 90 și ceva de strofe pentru a-și exprima nadirul și zenitul, căci e destul un ,,frumoas-o” pentru a înțelege ceva despre celălalt, un suc, un pai, o muzică nouă, un cui și niște pantaloni rupți în dos pe care să-i plimbi nestingherit prin lume, în vreme ce, la capitolul lecturi, ai două-trei cărți, ori nici pe ele. La polul opus, sunt tocilarii. Cei care, fără ajutorul unor profesori cu adevărat dedicați, învață mecanic comentarii și debitează porcării orgolioase, aruncate cu ștaif de critici care au vrut pesemne să impresione pe câte cineva.

Trebuie să recunoaștem că studiul aplecat și critic asupra unei opere este o chestiune de învățământ superior și dacă liceanul învață, de exemplu, că Eminescu preia nu știu care din ideile lui Schopenhauer, nu câștigă mai nimic. La 16, 17, 18 ani, într-o societate damnată futilului, te poate interesa orice, mai puțin ce l-a apucat pe ăla să scrie despre a învăța să mori. Nu cumva era depresiv? Săracul.

O bucată de vreme, îi învinuiam pe tineri, dar mai târziu i-am înțeles. Sunt victimele tuturor neputințelor și ororilor unui sistem condus adesea de oameni la rândul lor analfabeți care au aruncat pe umerii lor standarde, fără să le ofere ceva concret în schimb. Din dorința de a păstra niște aparențe, școala s-a îndepărtat atât de teribil de planul realităților sociale, încât mulți tineri se raportează la ea cu silă. Nimic nu este mai rău pentru un tânăr ca atunci când trebuie să se așeze în bancă simțind silă.

Și totuși… Eminescu nu poate fi egalat, iar timpurile pe care le trăim nu ne oferă poeți mari. Ori nu i-am găsit eu cu adevărat. Sunt câteva încercări călduțe, cu picioarele frumoase ori desfăcute, dar în rest poezia a devenit troacă cu lături, în care corifeii se întrec în greșeli gramaticale, lozinci, interese anodine. Fiorul asuprit al versului, căutarea fără sfârșit, cucerirea visului sunt așa de rare, încât, nu de puține ori, îmi înfig unghiile în carne, încercând să înțeleg de ce nu apare un om… de un calibru incontestabil. Un intelectual adevărat, atins de geniu, care să cucerească inimi, să le apropie, să educe publicul, să înalțe, să ucidă. Apoi, să fie un mesia înviind conștiințe.

Se scriu diverse diplome de excelență, paradoxal, purtând numele marelui Eminescu. Dacă am analiza poeziile premiate, am vedea că s-a produs o schimbare majoră. Uneori, nici nu poate fi vorba de limbaj figurat. Seamănă cu niște inferențe logice sau discuții cotidiene, într-un castron cu borș al libertății absolute.

Trebuie să precizez că nu sunt critic literar, iar tot ce spun acum este o părere subiectivă, de cititor simplu care nu-și asumă deloc responsabilitatea pentru posibile ofense pe care X sau Y le-ar simți. Știu că oamenii care scriu mediocru sunt mult mai perseverenți decât cei care au ceva cu adevărat de spus. Într-un final, avem munți de marketing și o boare de literatură adevărată.

Literatura este aruncată deasupra unor țâțe pozate pe malul mării. Nu calitatea primează, ci tocmai vedetismul spurcat facebookcist. Și din această cauză, ca și din altele, Eminescu rămâne mereu un străin renegat, depășit, greu de citit. Pentru că nu mai avem destulă minte și inimă pentru figurat și vis. Pentru că suntem săraci (mai adăugați câteva eufemisme).

Scriitura lui Eminescu este aidoma unui cadavru lăsat în soare. Toată lumea știe de existența lui, puțini se apropie de liniștea serii lui, pe malul mării, din preaplin, disperare, iubire și căutare. Sărmanul Eminescu este un chin pentru tineri. Am văzut acest fapt la copilul meu care acuza mereu că scriitorii ăștia nu au avut ce face. De aia au scris. Copilului meu i-a fost greu să accepte că sora lui (tocmai ea, fir-ar să fie), scrie. Asta pentru că oamenii care scriu ori doar încearcă (precum eu) sunt văzuți ca niște pierde-vară și toate celelalte anotimpuri. Iar oamenii care citesc sunt văzuți ca niște ciudați.

Aș vrea să pot spune că valorile au îmbrăcat alte haine, dar unele sunt doar niște hoituri. Și vina ni se datorează tuturor, celor adulți, pentru că nu sădim în inimile tinerilor adevărurile frumoase, cele nepieritoare, care îi pot ajuta mai târziu. Vina este a tuturor celor care încurajează și înfăptuiesc mediocritatea, crezând că totul trebuie să fie călduț și simplu.

Vina este poate și a școlii pentru că seamănă uneori cu un monstru cu mai multe capete. Vin matematica, fizica, chimia etc., și apoi apare româna, cu figura lui Eminescu tronând. Ce dracu mai vrea și ăsta, se întreabă probabil tinerii și-și spun că sunt numai niște porcării.

Din păcate, un poet precum Eminescu nu se va mai naște vreodată în România. Cineva atât de naiv și îndepărtat de evidențe, născând alte lumi nu va mai fi, pentru că nu mai există aluat din care să se plămădească. Succesul, viața fericită și cariera se descriu, în mare parte, pecuniar și nu e loc de metafore pentru viețile noastre…. (puneți dumneavoastră un eufemism, ca să nu spun ,,inutile” și să jignesc pe cineva).

Și totuși, vreau să mai sper că, într-o zi ca oricare alta, Eminescu va fi tratat așa cum se cuvine. ,,Csf, ncsf”.

P.S. Acesta este un text subiectiv, căci Eminescu a fost prima mea iubire. Merit o piatră-n piept, dar nu o să-mi treacă.

 

Advertisements

2 thoughts on “Eminescu și bacul

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: