Robia unui vis

Cred că era ora șapte și un pic. Băteau clopotele. Ce potrivire hidoasă, să ți se fărâmițeze ființa și să bată clopotele prelung, ca o moarte, ca o istovire, ca o ceață turnată-n gât, purtată de gânduri amare, plânse, de o deznădejde veche de când s-a ivit Pământul, dură precum oasele zeilor, năclăită și rece… atât de rece, încât să-ți spulbere carnea mâinilor, când degetele-ți aleargă după un vis. Din apusul blocurilor se strecoară un glod cu trup gelatinos, care se târăște nestingherit pe fața tuturor femeilor și le pune-n loc de guri crengi.

Cât de tare poți apropia doi pământeni ca să devină unul singur? Există vreo cale de contopire sau toate sunt iluzii, povești și dorințe prostești, din prea multă negăsire? Dacă zeii au despărțit oamenii, aruncându-i pe maluri diferite, de ce nu seacă apele? Și dacă lipești complet doi pământeni, din trupul lor fără vreo pată a vechii vieți, nu va curge și suferința, și fericirea în același fel? Am luat din bucătărie doi cartofi. I-am fiert. I-am zdrobit. Și i-am amestecat. Apoi le-am lipit cojile cele mai bune, cele mai arătoase. Și l-am uscat. Și l-am așteptat să vorbească. Pentru că nu a vorbit niciodată, m-am gândit că doar zeii pot lipi cartofi și oameni, așa cum pun uneori doi sâmburi în același fruct sau lipesc de un singur sâmbure carnea a două fructe. Nu sunt acelea dovezi de iubire?

Cred că trecuse o oră. Am visat că scriu un text despre sfârșire. Rândurile se înlănțuiau, zburau cu sângele, se prindeau de colțurile inimii și se legănau. Un om imens, cu mai multe mâini, scria în contratimp pe niște foi galbene, stătute, mirosind a mucegai. Casa lui, zgâriată de tâmplele Îngerilor, căzuse în pământ. Vedea Infernul. Și scria despre Paradis. Avea o luntre. Vâslea printre morți. Când întâlnea un mort treaz, vorbea cu el.

— Plouă vreodată pe aici, întreba el, și mortul, abia trezit, frecându-și ochii cu mâinile, îl privea absent.

—Plouă. Plouă uneori până te îneci. L-ai văzut pe Hades?

—Nu.

—Pe mine mă pune să-i tai unghiile. Sunt un tăietor de pleoape tari. Am făcut asta și de-a lungul vieții.

—Ai tăiat unghii și înainte de a muri?

—Da, am tăiat unghiile tuturor din oraș. Unghii murdare, tari, moi, curate, subțiri, pângărite, câinești, dulcege, amare… Unghii de fiare bătrâne sau viței abia fătați.

—Și n-ai obosit să tai unghii?

—Nu. Am învățat pe de rost această meserie. O pot face oricând, cu ochii închiși, mai cu seama aici, unde unghiile cresc cât trupul și plesnesc precum copacii în cădere.

—N-ai vrea să faci altceva?

—Ba da.

—Ce?

Când să aflu răspunsul, am adormit și nu am mai auzit nimic. Nici glasurile lor, nici suspinul clopotului, nici viața mea clocotind. De ce seamănă somnul cu moartea?

(fotografie preluată)

Advertisements

3 thoughts on “Robia unui vis

  1. Pentru ca Moartea nu exista pentru cei cu adevarat vii. Ea, (Moartea) si Locuinta ei abisala, a fost biruita si neantizata pentru eternitate de Fiul omului, Hristos în urma cu doua milenii, iar cei ce au murit si mor în trup, împreuna cu El, au si înviat si vor învia mereu pentru eternitate, traind cum a trait El, împartasind din aceleasi valori spirituale si împaratind (în duh si adevar) în Împaratia cerurilor pentru veci de veci, eliberati, mântuiti, binecuvântati si fericiti.
    O noapte binecuvântata cu odihna, vise frumoase si pace în Suflet, draga Simona !

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s