„Grădina Sofiei” și deslușirea frumuseții

Întâlnind pentru prima dată scriitura Suzănicăi Tănase, forma și, mai cu seamă, jalea țesută-n dulceața rândurilor, mi-am amintit cu dragoste de Aglaja Veteranyi și al ei copil care a tot fiert în mămăligă până mălaiul a înlemnit și s-a prefăcut în mormânt. Apoi, a răsărit în minte și Oriana Fallaci, scriind către un copil întors într-un pântece zidit în piatră.  Dar Suzănica, zâmbind precum copilăria într-o fotografie mare cât pagina, lăsată la începutul cărții, merge pe drumul ei în scris, cu picioarele iuțite de iarbă verde, de găini, pisoi, prosoape de înmormântare, ocean despicat în fâșii, picurând în rânduri imagini de o frumusețe de gutui înflorit și apoi copt, pus sub buzele unui Dumnezeu care vede, zi de zi, copii morți, pe care-i ține în brațe mai mult decât pe oamenii mari, căci ei scâncesc, se gudură când dau de căldură și vor să se întoarcă… la mamele lor, de neîntrecut, nici măcar de sfinți.

IMG_20201206_220830

Nu știu câte cărți sunt pe lume precum a Suzănicăi. Acest poem epic întins pe coarda unei inimi care-și cântă copilăria, tinerețea, viața mutată într-o țară-n care accentul zgârie brânza de care mereu ți-e dor, reprezintă însă chipul unei unicități în literatură, care nu se bate cu pumnii în piept și nici nu ne cere nimic. Brânza – o inimă umflată de ape, care smulge din trupul său istoria înmuiată-n glasul bunicii și o alungă într-o viață nouă. Nu știu, și frică mi-e să aflu, câte femei își pierd zilnic pruncii din pântece, cum cad cu zgomot, gâl-gâl, în gâtul veceului, viața trage apa și lumea o curăță, o purifică, o pune înapoi sub boturile oamenilor, să se adape, literalmente, cu viață. Cât curaj a avut Suzănica să povestească pierderea Sofiei, scociorând în mintea mea cu acest tragism neinventat. Copiii scăpați, sfârtecați, se întorc în ape, în guri, în pântece și se leagănă mereu, ca pe o corabie nebună. Moartea le este amânată mereu. Ce să facă dacă se scurg dintr-un pântece în altul, împotriva lor?

N-am plâns nicio clipă deasupra cărții. Am ținut-o pe această fetiță în ochi, m-am răsucit în pântecele scriiturii și-am așteptat… am alunecat pe cuvintele mamei, m-am bucurat de cântul ei ținut în fața morții ca o flacără și m-am trezit, la final, într-o grădină plină de rouă. Multă rouă care-ți curge pe față, te scaldă și te înalță. Poate există ceva, un secret între femei, o empatie dată de Dumnezeu, căci ne citim și ne înlănțuim și chiar dacă avem pântece sterp, chiar dacă nu ne dorim copii, putem înțelege ce înseamnă ca din trupul tău cu două inimi, una să se desprindă, să se scurgă în tuburi, să fie aspirată, mărunțită fără greș și uitată… ca și cum… ar mai putea să scrie cineva despre dreptate în vreme ce un nenăscut e cioplit ca o cruce și împuns în coastele mamei, plângând întruna.

IMG_20201207_125054

N-a apucat Sofia să aibă glas sau umblet, dar s-a îngrijit mama să-i înalțe grădină cât raiul, să o împletească-n cuvinte, să o strige și să o mângâie prin propria piele, ca pe un odor neștirbit de moarte. Colții străini ai morții, stricați și parșivi, care păreau să vină galop, s-au oprit în palma mamei și Sofia a rămas nemușcată. Mama a scris, a scris, a scris, a cântat și a plâns, jelind un mormânt făcut din aer, suspendat deasupra frunții care nu uită niciodată. Nu uită niciodată!

Din păcate, nu vă pot descrie frumusețea rândului Suzănicăi, felul în care dezmiardă plânsul, înmoaie copilăria pe degetul Îngerului său și o ține pe buzele unei literaturi care sfâșie (în răspărul durerii) cu frumusețe. Am citit cu sentimentul deplin al găsirii unei voci literare care mocnește și luminează colțul unei teme greu de abordat. Țesătura de ștergar a rândului său pare smulsă din jalea bunicii care o învăța să bocească. Și Suzănica se tânguia, copil fiind, și se legăna deasupra morții, cu chipul ei care, în mintea mea, s-a lipit iremediabil, de un gutui.

IMG_20201207_114131

Alergând printre imagini, simboluri și alegorii coapte, fiecare rând al Suzănicăi te îndeamnă să te oprești. Ce-aș sta la izvorul acestei cărți, să sug când apă, când mâl, să învăț pe de rost iubirea unei mame care nu-și ține niciodată-n brațe copilul, nu poate să-l îngroape, nu-l aude, nu-l găsește a doua zi sub carnea ei și se mulțumește (nu-i rămâne altceva oricum) cu plânsul. Mi-a spus într-o zi Suzănica, atunci când întrebasem dacă oamenii scriu ca să plângă sau plâng pentru a scrie, că ei se descătușează-n rând,  și-am înțeles citind-o că plânsul cu litere e așa glodos și luminos, în contratimp, încât din cartea mormânt s-a înălțat o fetiță  cu plânsul încheiat cu nasturi mititei și verzi, lângă tremurul unei flori atinse de vânt. M-am răsucit de câteva ori înainte de a adormi, așteptând să răsară dimineața, să reiau lectura, să împânzesc casa cu acest gust… e frumos să descoperi un scriitor, să știi că ți se zbate sub pleoapă vreo idee și ai să o recunoști multă vreme de acum înainte.

Nu m-ar mira ca mamele care și-au pierdut copiii în pântece să plângă peste „Grădina Sofiei”, să sape cu gurile prefăcute în hârleț prin viață și, la fiecare cotitură, să pună o cruce din ploaie care să inunde drumurile. Spuneți-mi, dacă există nedreptate și frumusețe mai mari ca moartea Sofiei și a atâtor alți copii, despre care nici nu știm unde se duc. Mamele și-ar coase ieșirile spre lume, să-i țină acolo, să-i adoarmă din clipă-n clipă, să nu-i doară nimic, dar nu se poate. Ne obișnuim și trăim cu moartea, o întindeam pe pâine și ne plângem unii pe alții până ne uscăm ca strugurii sub brumă. Călcați prin ,,Grădina Sofiei”, săpați și plângeți cu grijă, pliviți și iertați, ca la înmormântare, ca la naștere, ca la nuntă, într-o carte care n-ar avea același iz de albeață, dacă n-ar fi scrisă-n română, și nici aceeași duioșie, dacă nu i-ar aparține Suzănicăi.

Mă miră și mă încântă literatura feminină descoperită-n ultima vreme. Camelia Răileanu („Întoarcerea din Iad”), Nicoleta Dabija („a doua viață”), Tatiana Țîbuleac („Vara în care mama a avut ochii verzi”), acum Suzănica Tănase („Grădina Sofiei”), frumoasa Aglaja Veteranyi de care mi-e dor întruna și nu mai știu ce să fac… toate au scris despre durere, în felul propriu, de cânt, jelanie, supărare cu muguri și s-au răsucit în rânduri într-o dăruire completă. Le-am întâlnit din întâmplări țesute cu grijă și le păstrez ca pe niște surioare, mai mici sau mai mari. Le-am legat de mine, fără să le cer voie, fără măcar să le spun, și mă întorc cu mintea și inima la cărțile lor, născute din atâta durere. Apreciez ficțiunea, dar mai mult iubesc acum adevărul durerii crude din care se naște ceva superior, deși atât de acrit și plâns, care cară pe toate drumurile frumusețea.

Să salutăm cu ochii împletiți de grijă curajul scriitoricesc de a usca în rând plânsul cel mai tainic al omului, iscat la căpătâiul unui om sau unui copil care se căznește. Aș deschide aceste cărți cu grija cu care, odată, când eram mică și Mamaia mea mă dusese la biserică, după ce au plecat toți oamenii, am împins ușa altarului, n-am intrat, dar am furat divinului o mare ocheadă. Aș vrea să-i pot scrie Suzănicăi, să-i răspund la o întrebare nerostită, pe care o ridic doar eu… ce face Sofia? Ce face, oameni buni, Sofia? Știți voi unde se duc copiii care mor în pântecele mamei lor și alunecă în afara lumii, fără să o vadă vreodată? De ce nu există răspunsuri pe lume pentru aceste întrebări așa simple?  Eu m-am supărat năprasnic pe popa care mi-a spus că toți copiii nebotezați nu au parte de Paradis. Haide, domnule, fii serios, cum să nu-i audă Dumnezeu? Haide, domnule, lasă-mă dumitale cu lucrurile citite din cărți… la intrarea-n Paradis se aud doar râsetele copiilor care n-au apucat să plângă vreodată. Ce știi dumneata, ce știi dumneata…?

2 thoughts on “„Grădina Sofiei” și deslușirea frumuseții

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s