Romanul Pescarul Nimicului, alcătuit din 26 de capitole, prezintă prin intermediul naratorului personaj povestea a doi frați, Pescarul și Pictorul, prinși în vâltoarea unor întâmplări care le stâlcesc viața (căsătoria stricată a mamei, îmbolnăvirea ulterioară a acesteia, pierderea tatălui, alienarea pescarului). Întreaga poveste este hrănită de pescuirea nimicului, așteptare înfățișând căutarea neostoită a înțelesului, vieții, putinței de a trăi și a iubi.
Cartea poate fi comandată online, de pe siteul editurii, Librăria Eikon.
Recenzii Pescarul nimicului
„
Dincolo de titlul percutant, Pescarul nimicului este o metaforă cu puternice reverberaţii, rod al ,,Hazardului creator.” (p.170), ce nu alătură atât semnificaţii spiritual-,,ihtiologice” (ca de pildă Iisus Hristos, pescar de oameni), cât o filosofie de viaţă, o încercare de reaşezare a lucrurilor care ne înconjoară în alte matrici fiinţiale, propriu Simonei Poclid fiind stilul original, care îmbină relatarea blândă şi accentul confesiv cu traducerea în operă a unor temeri, a dilemelor existenţiale şi a poeticităţii, ultima decelabilă din felul în care scriitoarea pune-n sarcina personajului narator masculin sensibleriile ei feminine.
Un aspect definitoriu care vizează indiscutabila originalitate şi autenticitate a Simonei Poclid (interogativă şi deopotrivă reflexivă) îl reprezintă titlurile capitolelor, în număr de douăzecişişase (tot atâtea trepte-,,ucenicii”), de tip întrebare-răspuns, pendulare între ,,raţionamentul cel rău sau raţionamentul cel bun (…)” (p.16), între inocenţă, candoare şi maturitate, un fel de acolade-tâlcuiri ce îmbină concretul cu abstractul, chestionările grave cu metaforicul în stare macră, reflecţiile cu paradoxalul, exemplificatoare în acest sens fiind: 1.Ce înseamnă să mori? (Să te naşti împotriva voinţei tale.); 5.Ce este durerea? (Un diavol cald îşi face culcuş în măruntaiele tale. Doarme. Apoi, când se plictiseşte aleargă neîncetat în cerc. Râde. Măruntaiele tale se transformă în lături.); 8. Ce este zborul? (Să îţi prefaci tălpile în coaste şi să le înveleşti în pene.); 13. Ce este timpul? (Zidul în care ni se înţepenesc oasele); 18. Ce este adevărul? (Un munte aruncat în urechea unei furnici.); 20. Ce este fericirea? (O primăvară care vine de două ori în acelaşi an.), pentru a culmina cu 26. Ce este…?, întrebare incompletă, rămasă fără răspuns, ce lasă deschisă calea suspansului şi a interpretării, totul în baza nevoii de a şti. În altă cheie simbolică, dacă e să ne raportăm la pescarul-pictor (alintat cu apelativul Dada) şi la ,,Tehnica lui suprarealistă (…)” (p.259), aşa cum e văzută de fiul său Iahav (pictor de biserici, personaj intens spiritualizat), întrebările şi răspunsurile Simonei Poclid ţin de alăturarea avangardistă de tip ,,Întâlnirea nebănuită dintre o maşină de cusut şi o umbrelă de ploaie pe o masă de autopsie.”, aflată sub spectrul surprizei, menită să şocheze, să contrarieze şi să provoace (la decodare), să iasă în afara cadrului narativ convenţional şi a tiparelor rigide. În acelaşi timp, Simona Poclid nu oferă o viziune solară asupra vieţii, ci, mai degrabă, este adepta existenţei ca suspensie coloidală, ca depunere de ,,sedimente” oricând reconfigurabile, fără o formă şi o stabilitate proprie. Bulversarea e dată şi de prezenţa mării, simbol natural ambivalent, reflex al unor stări de spirit dintre cele mai diverse, de la linişte deplină la tumult şi tormentare, alături de apercepţia temporală, ,,nu mai percep timpul” (p.14), de suspendare a lui Cronos, ceea ce împinge povestea la graniţa dintre verosimil şi neverosimil, dintre confesiunile mascate ale scriitoarei aflate dindărătul personajelor sale (,,tribulaţii sufleteşti”, culoare de fugă, ,,preventorii” şi deambulări ale sinelui) şi pulp fiction. Starea dominată e cea de spleen, de melancolie în formă continuată, fapt pentru care personajele cărţii Simonei Poclid ne apar drept ,,răscolite”, profund ancorate în realitate, imune în faţa iluzionării, cu acces direct la adevărurile fundamentale: ,,Unele zile îmi par potrivite pentru a muri. E bine să înveţi timpuriu că desăvârşirea e doar un regret. Cu cât priveşti mai des acest adevăr, cu atât îţi va fi mai lesne să-ţi întorci privirea când neadevărurile îţi sluţesc clipele.” (p.14). De întoarcere a privirii (dinspre exterior spre interior, de la gândirea prospectivă la gândirea retrospectivă, de la panoramă, prin focalizare şi schimbare a perspectivelor, la introiecţie) este vorba şi în cazul scriitoarei cu o percepţie ,,altfel”. Nu e o dovadă de ,,cochetărie” feminină sau de ,,repulsie” în faţa dejascrisului şi dejaspusului, ci, mai degrabă, o formă de vizionarism: ,,Omul este un dop de plută care astupă sticla nimicnicei.” (p.246).”, Florin-Corneliu Popovici
Citiți integral cronica pe site-ul lapunkt.ro, aici.
„Stilul Simonei Poclid are o prospețime mirată de copil ce descoperă lumea. Are un ludic trist, curat și extrem de curajos. Personajele cresc cameleonic definindu-se prin iubire, purtând în ele pecetea morții și botezul Nimicului. Autoarea le ocrotește, le strânge la piept, dar se detașează, le creionează obiectiv, le dă aripi, pictând fiecare portret în detalii migăloase, proiectate într-o lume senzorială de arome și parfumuri: pește, busuioc, ceapă. Numele sunt subordonate profesiei, ființele fiind definite prin to do nu to be, indivizii părând a fi uneltele meseriilor lor, fiecare ancorat pe nișa lui strâmtă. Ladaf, cu burta cât un vas de vapor, este bucătarul absolut. Tăietorul de rațe, Cabas, pare născut pentru a tăia rațe, însă realitatea fiecăruia se răstoarnă cu susu-n jos într-un joc al măștilor și ceea ce pare a fi pasiune e „comerț, stimabile, comerț”.
Pescarul nu are un nume. Nu are nevoie, deși la un punct se sugerează că ar putea fi numit și el, adică banalizat, umanizat, inclus în turmă. El este Nebunul, Pescarul, geniul, completat de Pictor (împreună sunt ca un fruct cu doi sâmburi) fratele lui, și continuat de Iahav, pentru că nimicul, de fapt Nimicul, e un fel de Mecca greu de înhățat, imposibil de cuprins, de atins, de ajuns. Doar bănuit și vânat.” Citește recenzia completă de Em Sava aici.
„Pescarul nimicului de Simona Poclid este o carte pe care nu o pot descrie. Nu îndeajuns încât să îi fac dreptate. De la început facem cunoștință cu pescarul. Un personaj fără nume, fără contur. Prezent, simțit, povestit și iubit.
E o combinație între fiară, om și marea albastră. Între geniu și viață. E el, pescarul nimicului. Parcursul lui, viața lui și a celorlalte personaje vă va atrage cu siguranță. Este o carte pe care nu o poți lăsa din mână, odată ce ai început-o, iar când o termini rămâne cu tine.” Citește recenzia completă a Monei Șimon aici.
„Povestea pescarului se împletește cu povestea poetului și, parcă fără să vreau, Zvalva i-a contopit în mintea mea, i-a adus aproape și i-a făcut unul și același cu mijlocirea lui Iahav. Iar cum scrie Simona despre dragoste, care nu-i dragoste, doar zbatere și apucătură, mai rar sau aproape deloc n-am mai găsit. Poate pentru că pentru ea, dragostea e singurul leac, adevărul suprem, dar dezbrăcat de romantism ieftin, fluturi, floricele și așteptări inutile.
Pescarul, omul fără identitate, ce pescuiește în năvodul lui de vise nimicul a dispărut înghițit de valuri ca și cum n-ar fi existat, așa cum și-ar fi dorit. Dar în urma lui n-a rămas doar nimicul atât de așteptat și căutat. Iar finalul a fost neașteptat de perfect pentru mine, chiar dacă ce a rămas este amenințat de pericolul întinării și de a-și pierde puritatea.”
Citește recenzia completă a Angelei Șerban aici.
Recenzia Pescarului nimicului, semnată de Vero Budea, pentru Literatura pe tocuri, poate fi citită aici.
„Cu fiece capitol înaintat am fost întâmpinată de o întrebare și o răsplată printr-un răspuns al unei contemplări ce lasă totuși la discreția cititorului nota finală de definiție. Iar subiectul e o compoziție din mai multe traume adunate la un loc care au definit un viitor și au tăiat ramura unui prezent absent. Cum se folosește adesea în psihologie expresia „totul datorită părinților… nu, din cauza lor”, astfel acesta a fost gongul cărții care mi-a arătat încă o dată cum neîmplinirile unor adulți pot sărăci psihologic și spiritual evoluția unui copil aducându-l în pragul nebuniei pe viitorul adult.”, Recenzie completă de Cristina Apostol aici.
„Este un roman pe care l-am citit ca pe o poezie. Simplu și profund totodată, subiectul romanului se construiește în jurul unui pescar care zilnic vine la malul mării să pescuiască nimicul. Alături de el și poveștile lui savurăm și viața unui scriitor, de altfel și povestitorul nostru care încă din primele pagini cucerește.”, Recenzie completă, semnată Doi călători, ce poate fi citită integral aici.
„Pescarul nimicului e o poveste despre, evident, un pescar ce-și înfige zilnic undița în mare, la mal. De fapt, scopul lui era chiar să pescuiască nimicul… Dar trebuie să citiți și să înțelegi voi, să-i dați voi un sens. Mie mi s-a părut că și eu sunt un astfel de pescar. Dar cartea e prea plină de sens s-o poți cuprinde, iar la sensuri suntem cu toții diferiți.”, Recenzia completă, semnată de Diana Elena Gole, poate fi citită aici.
„Cartea „Pescarul nimicului”, apărută la Editura Eikon București, în anul 2019, centrează temele Viața și Moartea ca într-un perpetuum mobil, iar Iubirea adevărată este dată nemuririi. Un roman al interogării, cu alternative de răspuns prin prisma parantezei, dar și al firelor epice care se întrepătrund. Poate fi considerat un roman socratic.
Răspunsurile, pe care Simona Poclid ni le oferă, sunt pentru a ghida pe cititor pe un tărâm al liniștii, al siguranței. A cunoaște nu este totuna cu a ști totul, dar a fi informat înseamnă că ești mai aproape de adevăr. Mi-e din ce în ce mai clară imaginea unei lumi compromise încă de la naștere, o lume fără început și fără de sfârșit, care își cerne destinul prin sita cea mică.”, recenzia completă, semnată de Maria Neagu, poate fi citită aici.
Alte librării de unde puteți comanda online romanul:
Salcâm Plâns 