PESCARUL NIMICULUI

Atunci când Pescarul ajunge-n mâini care îl iubesc!

Monica scrie

Draga mea prietenă, Simona Poclid, să îți explic ce este cu întârzierea aceasta în a scrie impresii despre Pescarul nimicului. Am citit cartea de două ori ca să pricep toate întelesurile și mi-am deschis un caiet în care am scos extrase din carte. Care mi s-au potrivit mie. Este plină de metafore cartea ta și aceasta despre care vorbim și cea dinainte, Teatru în stomac. Nu știi cum arată cartea ta când este citită de mine. Devastată de sublinieri și de notițe pe caiet. Ce să îți spun eu ție, Simona, că fiecare cuvânt e un vers dintr-o poezie, că fiecare trăire de personaj trădează o sensibilitate extremă de ființă care ești și prin care le dai lor viață. Că ai profunzimi de ocean și înălțimi de Himalya în simțăminte. Că tu insăți ești o operă de artă cu chip de om, că prin fiecare celulă a…

View original post 782 more words

Fragment, Monștrii cu bot de catifea

Era măruntă. Deși părinții ei erau înalți, ea crescuse prea puțin, de parcă îi fusese frică de înălțimi, de privirea fățișă a oamenilor, de ceea ce se ascunde după garduri, de viață. Pășea tremurat și din mersul ei se putea alege o sonată; dacă i s-ar fi lipit un poet de pas, ar fi auzit …

Robia unui vis

Cred că era ora șapte și un pic. Băteau clopotele. Ce potrivire hidoasă, să ți se fărâmițeze ființa și să bată clopotele prelung, ca o moarte, ca o istovire, ca o ceață turnată-n gât, purtată de gânduri amare, plânse, de o deznădejde veche de când s-a ivit Pământul, dură precum oasele zeilor, năclăită și rece… …

O viață banală și poate necesară

Mă trezesc în fiecare dimineață. Aștept ceva nedeslușit și greu care-mi cade pe tâmple, mi le fărâmițează și se adăpostește-n călcâiele murdare de speranță. Manuscrisul a stagnat… eu sunt acel ne-scriitor care nu-și face planuri, schițe, nu poate avea un program de scris, respectat cu sfințenie, nici idei productive, nici un stil cerut de amarnica …

Du-mă-n sus, până la tălpile plânșilor!

Cât de searbăd trebuie să fie în veșnicie războiul oamenilor cu societatea și cu vinovații. Cât de frumoase trebuie să fie râurile din Paradis, în care plânșii își spală tălpile. Și cât de moi sunt mâinile îngerilor ștergând lacrimi. Și cât loc trebuie să existe și pentru vinovați, să-și spele poate inima, să o ia …

Singurătatea mea de cenușă

N-am înțeles singurătatea de la începutul existenței. Era martie și iarna își înfigea colții în sânii timizi și mărunți ai primăverii. La patru dimineața, pe holurile cenușii, nu trecea nimeni. Într-o sală rece, neprimitoare, cu medici și asistente absente, purtându-se ca și cum cineva scăpa de niște zoaie, se năștea o fetiță blondă, bolnăvicioasă.  Din …

,,Și tu, tu cu ce te ocupi?”

După ce-ți scoți capul în lume, oricât de puțin, precum un pui de găină care sparge coaja oului, se ascunde sub pene și vrea să se prefacă înapoi-n gălbenuș, oamenii devin curioși și una dintre primele întrebări este aceasta: ,,Cu ce te ocupi?”. Bineînțeles, între timp, tu ai o carte-n mâini (valoroasă ori dimpotrivă) și …