Cercul Poeților Apăruți (4) – Simona Poclid: fără titlu

@ntonesei's blog

Tînăra scriitoare Simona Poclid a publicat pînă acum trei cărți de proză. Tocmai citesc romanul Monștrii cu bot de catifea (Eikon, 2020), care îmi place foarte mult și despre care voi da seama în vreuna din „lecturile pandemice”, pe care le postez pe portalul Timpul și/ sau pe acest blog. Auzind că în ultima vreme scrie și publică pe FB poezii, am fost foarte curios. Mi s-au trimis cîteva și da, chiar scrie poezii. Una urmează…

vom muri; ce dacă, vor spune unii
care habar nu au ce înseamnă să mori
câtă vreme mai poți ajunge la bucătărie
să-ți aduci înapoi piciorul pe care l-ai uitat ieri
ochii încă mi se scaldă în cadă
apa e putredă și nu văd decât iadul
de-o săptămână jumătate plâng
jelesc
mă înspăimânt și mă vaiet
am îmbătrânit
sunt o babă deșănțată; îmi pot șterge papucii cu fruntea
lumea scâncește, adoarme și uită
unii…

View original post 376 more words

„a doua viață”, de Nicoleta Dabija

Anul trecut (nu mai știu ce zi era), m-am spetit să ajung la o lansare de carte. De fapt, erau două cărți îngemănate care se lansau, despre care știam că sunt ca zborul întors, îți ajung oasele și penele-n inimă, le îndrepți spre creștet, spre genunchi, te spetești și planezi ciuntit pe niște cuvinte care … Continue reading „a doua viață”, de Nicoleta Dabija

Dacă n-ai aripi, zbori cu tălpile, dacă nici ele nu te lasă, doar inima-ți rămâne…

Viața fiecăruia are hârtoape felurite, despre care uneori nu putem scrie ori vorbi, căci și cuvintele se opresc la capete, se înăbușă, nu pot înainta printre lacrimi; se răsucesc precum frunzele uscate, intră-n carnea inimii și se sting. Când Adriana Rusty Holtei mi-a propus să-mi trimită o carte scrisă de ea nu îi cunoșteam deloc … Continue reading Dacă n-ai aripi, zbori cu tălpile, dacă nici ele nu te lasă, doar inima-ți rămâne…

Ada d’Albon și muzica

Vineri, 9 octombrie, începând cu ora 18:00, va avea loc lansarea cărții Fără titlu, semnată de actrița Ada d’Albon, avându-i invitați pe Dan Grigore (pianul va smulge tăcerii încă un suspin), Christian Crăciun, Valentin Ajder și, desigur, autoarea. Dacă n-ar fi așa toamnă și dacă n-aș fi așa copilăroasă să cred că orice destăinuire în … Continue reading Ada d’Albon și muzica

O ușoară lecție despre seducția nebuniei

Filmele lui Alejandro Jodorowsky sunt greu de privit, nu pentru că ar fi ermetice, cu zeci de straturi ideatice, așa cum e cazul peliculelor lui Tarkovski, nici doar pentru că reuşesc să coboare-n instinctualitatea umană, în durerea firii omului (adâncire cu care Bergman m-a călit nespus), nici pentru că satira, grotescul și suprarealismul se împung … Continue reading O ușoară lecție despre seducția nebuniei

Povestea unui artist „adevărat” (Partea 1)

La un moment dat, un scriitor contemporan, ignorat, deși se spetea să fie agreabil, fără prieteni, deși ar fi cinstit cu votcă, frunze și jurăminte pe oricine, sfârșind să vorbească în neștire cu cele câteva rațe care se bălăceau într-o baltă a tuturor, a fost invitat la un eveniment țanțoș să vorbească despre cartea lui. … Continue reading Povestea unui artist „adevărat” (Partea 1)

Să cunoaștem jocul nesfârșirii cu Sophia Leopold

  „Sophia Leopold – să ne jucăm că facem artă”, de Vianu Mureșan, e aidoma unei uși spre încăperea tulburătoare a copilăriei, în care toate se coc și se istovesc cu bucurie,  dătătoare de nădejde pentru omul care trebuie să se înfăptuiască într-o viață care nu-i întotdeauna ușoară. O carte cameleonică, în sensul bun al … Continue reading Să cunoaștem jocul nesfârșirii cu Sophia Leopold

Exilul omenesc și ,,Nostalghia” lui Tarkovski

Exilul pentru un om, mai ales când este artist, capătă valențe monstruoase care se întind precum iedera și cotropesc prima liniște cu care ne naștem cu toții, din pântecele care ne rodește, până-n talpa casei și a copilăriei, la care ne întoarcem în feluri pe care uneori nici nu le conștientizăm. Copilăria are preaplinul ei … Continue reading Exilul omenesc și ,,Nostalghia” lui Tarkovski

Ordalia (fragment)

1. Pământul a fost în acel an tot timpul rece. Ori de câte ori puteam, mergeam la periferia orașului, acolo unde se adunau cerșetorii, hoții, prostituatele și toți neaveniții de ocazie, prinși în mirajul drăcesc al unei boemii stricate. Când traversai bulevardul, întrând sub aripa stângă a vechiului cinematograf (deasupra era sala în care odinioară … Continue reading Ordalia (fragment)

Nu fac nimic….

Dacă m-ar întreba cineva în această perioadă cu ce mă ocup… aș spune nimic. Nu mai sunt asistent universitar asociat (nu voi mai fi de acum), nu am vreo poziție oficială și, cu toate acestea, în imensa tăcere și nesiguranță culturală, economică, umană, corectez câte o carte, îmi deschid manuscrisul în lucru și-l tot mângâi … Continue reading Nu fac nimic….