„Nu subiectul îmbie miza majoră a volumului de faţă – frapant şi fascinant deopotrivă – ci uluitoarea mobilitate a limbajului poematic, incantatoriu şi devastator, non-conformist şi briliant pe alocuri, fără îndoială inconfundabil, oricât de greu ar părea de crezut în multitudinea de apariţii tinere asemănătoare ca intenţii, dar net incomparabile ca forţă de comunicare a stărilor inefabile de angoasă existenţială. Da, cred că acesta e conceptul cheie, cu sinonimu-i perfect “anxietate”, ce te convinge – ca în jurnalele lui S. Kierkegaard, danezul genial şi etern frământat de cosmodrama redempţiunii personale – şi te împiedică să laşi cartea din mână după ce ai început-o, fiindcă multe părţi din tine sunt descrise acolo mult mai bine decât o vei face tu vreodată. Un debut fulgurant şi remarcabil, ce nu trebuie ratat!”
Claudiu T. Arieșan
Teatru în stomac poate fi comandat din librăria online Librărie.net.
Ascultă o interpretare a unui fragment din carte, realizat de Dana Codori:
Recenzii ale cărți Teatru în stomac:
Maria Neagu – pictor și scriitor
„Simona Poclid pictează o lume alb-negru în culorile vieții, dând o altă conotație morții, singurătății, durerii, timpului, omului, visului, adevărului, fericirii, dragostei, nimicului s.a., apropie de perfecțiune fiecare nou înțeles al existenței. Cumva reușind, într-o manieră minimalistă, să creeze fiecare compoziție, cu măiestrie artistică. Scena ființei umane este șubrezită de neputință, cu multe ascunzișuri, dar poate fi și una strașnică. Profunzimea o pot ajuta să se caute pe sine ca și cum ar căuta întreaga lume. Atunci podeaua nu ar mai scârțâi, iar spectatorii nu ar mai grăbi finalul.” Citește articolul complet aici.
„Suprarealismul întâlnit la Simona Poclid dorește a evidenția diferențele flagrante, deja existente în relația Creator-pseudo-creator și public prezent-public absent. Am distins încă de la primele pagini că “După fericire” existența noastră ca și Creatori poate fi relativă, tinerețea și bătrânețea, alb și negru sunt simboluri contrastante care ne ajută să înțelegem și mai bine întorsăturile de situație pe care viața le poate lua de la o secunda la alta. Creatorul își va primi porția de bine, de primăvară, dacă face pe plac publicului. Și Creatorul scrie un “soi de teatru” despre care ni se spune că nu îl știe a scrie, dar îl face într-o manieră matură. Ceea ce conduce la paradoxul “știu că nu știu nimic” al lui Socrate. Dialogul socratic întâlnit în opera Simonei Poclid vorbește despre un sigur personaj descusut pentru a i se vedea interiorul. Acest personaj nu are niciun sex, este un hibrid, cum de altfel toate ființele umane pe interior sunt fără început și fără sfârșit. Întrebările adresate întocmai pentru a dezbrăca și a scotoci în adâncul ființei, de a reface traseul oaselor, și răspunsurile oferite ca și posibile soluții trasează linii bine definite despre omul, visul umbrelor. Reflecția omului în ochii noștri și ai celuilalt este cu mult mai clară decât materia. Omul subteran, în momentul în care conștientizează adevărul, își dorește cu ardoare ascensiunea. De ce mirajul umbrelor îl speriau atât de tare, de îl țineau în întuneric. Dar dacă de fapt focul ca și simbol al purificării era pus pentru a încerca mintea? Fără lumina nu există umbră. Existența umbrelor poate fi și un alter ego al omului. Fiecare umbră spune câte ceva despre noi în diferite momente.”
Studiul complet realizat de Maria Neagu poate fi citit integral aici.
„Teatru în stomac este o carte pe care nu ai cum să o citești altfel decât pe nerăsuflate, trăgând cortina lumii și devenind spectator, Regizor și actor într-o piesă care te mistuie, te roade, te ucide, pentru ca să te renască înțelegând că sensul lumii stă doar în iubire. Și ce iubire.” Citește recenzia completă realizată de Iancu Ionuț aici.
„De la primele rânduri mirarea pune stăpânire pe noi. Deoarece ne trezim aruncați, fără niciun avertisment, într-o splendoare a cuvântului. Limbajul scriitoarei este fascinant. Versatil, genial, aspru și blând deopotrivă. Cuvânt plămădit din țărână și vis.
Teatrul își derulează actele și își schimbă decorul, mereu și mereu, dar noi rămânem încremeniți pe scaune și începem să simțim, să ne simțim fiecare colț de gând, fiecare cută a inimii.” Citește recenzia completă a Monei Rusinescu aici.
„Simona nu numai că scrie, Simona cântă. Simona pictează. Sculptează. Clădește castel din cuvinte – boabele adevărurilor în căutarea cărora ne strivim pulsațiile, lamentându-ne impersonal, înălțând osatura singurului eveniment pentru care Big Bang-ul ne-a dat suflu: iubirea. Un pastel al iubirii într-o scriere având caracterul unui îndrumar încărcat cu axiome. Nu te mai îndoiești, pur și simplu simți, înțelegi.” Citește recenzia completă realizată de Cristian Niculcea aici.
(fotografia din atelier este realizată de Florin Șuțu.)
Salcâm Plâns 